ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI
1. Cum se dă o comandă?
Dacă v-ați hotărât să faceți o schimbare în designul plajei sau terasei dumneavoastră și ați ajuns la partea de umbră, vă așteptăm la o discuție. Spuneți-ne cum vreți să arate: ce dimensiune, ce formă, ce finisaje sau culori. Cât va fi nevoie pentru a oferi umbră fiecărui șezlong? Când va fi gata? Vom calcula prețul, vom vedea care ar fi cel mai avantajos mod de livrare. După ce achitați un avans, începem lucrul. Dacă ceea ce doriți este deja în stoc, este grozav pentru că livrarea se va face în cateva zile în România și cât de curând posibil în restul Europei.
2. Garanții
Garantăm faptul ca mânuite cu grijă și folosite corect, umbrelele noastre vă vor înfrumuseța locația 5-10ani. Durata mare de viață a unei structuri metalice (ansamblul de spițe și mijlocul umbrelei) face posibilă reîmpletirea după ce răchita (ca orice fibră lemnoasă) se va degrada, adică după cei 5-10 ani estimați inițial în funcție de clima locului.
Umbrelele curățate și depozitate corect pe timpul iernii, eventual lăcuite sau date cu ulei la începutul fiecărui sezon, vor fi foarte frumoase multe sezoane, ca orice lemn bine întreținut.
3. Cum se întrețin corect umbrelele de răchită?
Ca orice fibră lemnoasă, răchita va fi afectată de razele soarelui, de umezeală și praf. Până la urmă, acesta este rolul ei: să oprească razele dăunătoare de la orele amiezei. Umbrela se spală la sfârșitul sezonului cu un jet puternic de apă (eventual periată cu grijă ca să nu se rupă firele), apoi se usucă foarte bine în soare și vânt. Depozitarea se face într-un spațiu ferit de ploaie și zăpadă. Dacă la începutul sezonului viitor o veți da cu ulei sau o veți lăcui, vă veți proteja investiția, iar umbrelele îngrijite vor atrage noi turiști mulți ani de zile.
4. Cum se transportă umbrelele de răchită împletite?
Pentru transportul umbrelelor de răchită, în funcție de cantitatea comandată poate fi suficientă o dubă (pentru cele de 2m diametru, câteva zeci de bucăți) sau să fie nevoie de un camion (pentru cele de 2,45m). Întai se așează stâlpii de lemn unul lângă altul și deasupra se stivuiesc pălăriile de umbrelă.
5. Cum se montează umbrelele de răchită?
Pentru a va dota plaja sau terasa cu aceste umbrele, se fixeaza intai palaria pe surubul din sistemul de prindere al stalpului. Se insurubeaza bine ambele piulite cu o cheie potrivita. Cele doua piulite sunt necesare pentru ca umbrela sa nu se desfaca in timpul folosirii din cauza vantului. Apoi, doua persoane sunt de ajuns pentru a ridica de jos umbrela si a o fixa in groapa pregatita dinainte. Atentie: umbrelele vopsite se manevreaza cu mai mare grija ca sa nu se deterioreze vopseaua.
6. Cum se demontează umbrelele împletite din nuiele de răchită naturală?
Umbrelele se scot de unde au fost fixate ca ansamblu și după ce se așeaza pe pământ, se deșurubează piulițele. Stâlpul se separă de structura împletită, iar pălăriile se stivuiesc precum discurile. ATENȚIE ! Manipularea umbrelelor vopsite se face cu mai mare grijă ca să nu se deterioreze vopseaua. Toate umbrelele se manevrează cu grijă pentru a nu agăța și a nu rupe firele de răchită.
7. Cum se depoziteaza umbrelele de răchită în afara sezonului?
În extrasezon, umbrelele de răchită se păstrează stivuite. Stâlpii se pot așeza unii lângă alții, iar deasupra se pun pălăriile una peste alta. Înainte de aceasta, e foarte bine să se spele cu apă sub presiune, pentru a curata bine praful. Apoi se lasă la uscat, pentru ca altfel riscați să mucegăiască peste iarnă așa cum se poate întâmpla oricărei fibre lemnoase. Primăvara, un lac incolor sau colorat sau o vopsea poate să schimbe aspectul umbrelelor pentru a primi an de an turiștii cu ceva nou.